Mi-e capul sec și greu, de fier,
Și buzunaru-ușure,
Stomacul gol – doar Domnu-n cer
De drama să se-ndure.
Tot zgâriu cu penița mea
Pe-un petec de hârtie.
Din suflet gol cine-ar putea
Să stoarcă poezie?.
În flăcări versul să-l prefac
Cu degerate dește?
O, Phebus, mâzgăleli nu-ți plac.
Deci barzii-ți încălzește!.
Se spală rufe și aud
Cum jupâneasa trece.
Mă cheamă un Pegas zălud
Să zbor la Filip-Rege.
Încalec sprinten pe-armăsar
Și-ntr-un minut mă poartă
Înspre Madridul secular,
Chiar la castel în poartă.
Alerg grăbit prin galerii
Și, lângă prinț, deodată
Văd pe domnița Eboli
De dragoste furată.
La pieptul lui se lasă lin,
Cuprinsă de plăcere.
În ochii ei – surâs divin,
Dar în ai lui – durere….
Triumph! Cum strigă ea, aud
– A dragului trăsnaie! –
Dar ce aud? – Călțunul ud
Trântit e în copaie.
S-a dus și basm, s-a dus și vis,
Prințesa mea-i nălucă.
Se spală rufe… Ce mai scris!
La dracu’ să se ducă!.
F. Schiller
poet domestic.
Dată
în cartierul nostrum mizerabil lângă pivniță.
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea unui poet sărac care, în mijlocul mizeriei, visează la lumi grandioase și iubiri pasionale, dar este brusc readus la realitatea crudă. Visul se destramă, lăsând în urmă doar dezamăgire și resemnare.