Venea în prag de primăvară
La bieți pastori, cu bune vești,
Când vesel ciocârlia zboară,
O fată mândră din povești.
De unde vine mândra fată,
Meleagul nimeni nu-i știa;
Și urma-i se pierdea de-ndată
Ce bun-rămas venea să-și ia.
Simțeau o caldă bucurie
În preajma lor când o știau,
Dar de nespusa-i măreție
Ei, stingheriți, se-ndepărtau.
Ducea cu ea și rod și floare –
Pe alt tărâm au răsărit,
Sub alte mângâieri de soare,
Într-alt ținut, mai fericit.
Cu flori și roade dulci în poală,
Îi dăruia pe toți cu drag;
Nu rămânea cu mâna goală
Nici un copil, nici un moșneag.
Era bine-venit oricine –
Dar dă îndrăgostiților
Tot ce avea mai bun cu sine:
Cea mai frumoasă dintre flori.
Sensul versurilor
O fată misterioasă apare primăvara, aducând bucurie și daruri. Ea oferă dragoste și frumusețe, dar originea ei rămâne necunoscută, lăsând oamenii cu un sentiment de uimire și nostalgie.
