Când oamenii sunt fericiți, e datul firii,
Iar cele bune, vin de pe câmpie,
Spre a vedea cum pomii cresc, cum înfloririi
Fructele-i rodesc și crește-a omenirii omenie.
Munții-nconjoară câmpul, cerul se ridică
Amurgul, aerul, cărările pe drumuri line
Departe-s câmpuri ce pe ape pică
Și omul cu-ndrăzneală peste poduri vine.
Memoria sunt omului cuvinte,
Întregi contexte sunt ale lor zile
Pline de viață pân la binele din minte,
Dar el cunoașterea și-o-ntreabă-n sine.
Perspectiva dă omului curajul
Pe care zilnic el o reînnoiește
Spre a-i fi bine lui și-a da mirajul
Atenției ce nu îmbătrânește.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre om și natură, subliniind importanța perspectivei și a curajului în viață. Versurile reflectă asupra frumuseții naturii și a rolului memoriei și cunoașterii în dezvoltarea umană. Atenția constantă și reînnoită asupra perspectivei oferă curaj și un miraj al binelui.