Inima nu-mi e sacră, plină-i de mândră viață
De când iubesc? De ce mă respecți mai mult decât
Când mai mândru, mai sălbatic
Fusei, mai plin de cuvinte și mai gol?
Oh, mulțimii îi place ceea ce-i mai bun pe piață
Și argații onorează doar pe cei mai violenți,
Toți cred în divinitatea
Care singuri înșiși sunt.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul respectului și admirației în societate, sugerând că adesea sunt acordate celor mai violenți sau celor care se conformează așteptărilor mulțimii. Versurile pun sub semnul întrebării valorile și credințele colective, evidențiind o formă de auto-divinizare.