Știu musca-n lapte de-a picat,
știu rang pe haina omului,
știu de-i senin ori înnorat,
știu bine rodul pomului,
știu după clei de soiul lui,
știu lucrurile ce-s de-un hram,
știu cine-i harnic ori haihui,
știu tot, de mine habar n-am.
Știu haina după epolet,
știu orice rasă monahală,
știu pe stăpân și pe valet,
știu pe măicuță după poală,
știu hoțul după ciripeală,
știu cine-i lacom la bairam,
știu unde-i vin ori bute goală,
știu tot, de mine habar n-am.
Catâr, catârcă știu ce mi-s,
știu câte poartă în spinare,
știu de Belet și de Beatrice,
știu pe abac o adunare,
știu de-amăgiri și de visare,
știu pe husit de ce-i infam,
știu Roma ce putere are,
știu tot, de mine habar n-am.
Prințe, știu despre fiecare,
știu după chip orișice neam,
știu că de moarte nu-i scăpare,
știu tot, de mine habar n-am.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul cunoașterii exhaustive a lumii exterioare, în contrast cu lipsa de înțelegere a propriei identități. Vorbitorul se simte definit de cunoștințele sale despre ceilalți și despre lume, dar se confruntă cu un gol interior, o lipsă de autocunoaștere.