În vechiul grai franțuzesc.
Dar sfinții-apostoli undi-s oare,
Cu patrafir, strai bogat,
Îcinși cu stole și stihare,
Ce-l iau de gât pre necurat
Încins de rău și de păcat?
Ca orice om de rând s-au frânt,
Cu toții lumea o-au lăsat:
Ca pleava spulberată-n vânt.
Dar din Constantinopol cei
Chezari cu pumnul daurit,
Și încă, riga Franciei,
Între toți regii-mpodobit
Ce pentru Domnu’ a ctitorit
Locaș de-nchinăciuni preasfânt?
Fost-a la vremea lui slăvit?
Ca pleava spulberată-n vânt.
Ci undi-i, din Vienne și Grenobles
Delfinul scump, viteaz; și mai,
Cei din Dijon, Salins ori Doles,
Domnii și-odraslelele de crai
Cu oameni, curte și alai,
Crainici, trompeți, urmași? ei sînt,
Oricât se ghiftuiră, vai,
Ca pleava spulberată-n vânt.
Prinții așişderi morții-s dați
Ca orice om de pre pământ,
Geaba îs triști ori mâniați, –
Ca pleava spulberată-n vânt.
Sensul versurilor
Balada reflectă asupra inevitabilității morții și a trecerii timpului, indiferent de statutul social sau bogăție. Toți oamenii, de la regi și nobili până la oamenii de rând, sunt supuși aceleiași soarte, fiind comparați cu pleava spulberată de vânt.