Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Și sper, și ard, și-s gheață, și mă cuprinde frica,
Și-n ceruri zbor și-n țărnă zac pururi nemișcat;
La piept strâng lumea-ntreagă și n-am la piept nimica.
M-a prins într-o-nchisoare făr’ de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă dorește, nici chinul nu mi-l ia.
N-am ochi și văd, și, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă și-ajutoare cer;
Și mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.
Îmi place că mă doare și vesel sunt plângând;
De viață și de moarte sunt dezgustat pe rând..
Din vina ta, Madonă, mă chinui viața-ntreagă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă zbuciumul interior al unui suflet chinuit de o dragoste imposibilă. Persoana se află într-o stare de conflict permanent, oscilând între speranță și disperare, viață și moarte, iubire și ură de sine, toate fiind puse pe seama unei Madone inaccesibile.
