În vis mi-e fericirea și lenevesc ușor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără țârmuri și fund încerc să treier;
Fac din nisip palate și scriu în vânt de zor.
Cum mi-ațintesc privirea la soare iar și iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârțoagă șchioapă, beteagă și înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprințar.
Și orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.
Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr’ de sfârșit!)
Doar de dureri și lacrimi și-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu!
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare temporară în vis, unde găsește fericire și ușurare. Însă, realitatea îl trage înapoi, confruntându-se cu o viață plină de durere și o iubire neîmplinită, sub semnul unei stele nefavorabile.