Așa-s mâncată de străini
Ca iarba de boi bătrâni,
Nici mâncată, nici lăsată,
Num-oleacă-nciungărată.
Negră-i neagră pădurea,
Mai neagră-i inima mea,
De îi duce la fântână
Nu-i știi inimă-i ori tină.
Plânge inimioara-n mine
Ca și pruncul de trei zile,
Pruncul plânge și mai tace,
Dar inima-n mine zace.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de suferință și de dor, comparând starea interioară cu o rană abia atinsă și cu întunericul pădurii. Inima este descrisă ca fiind copleșită de durere, asemenea unui prunc care plânge neconsolat.