Prin pădurea rară-n jos
Merg bădița cel frumos
Cu carul de odolean,
Cu pană de maghiran.
Fecioraș cu mândre multe,
Fă-ți cărările mai scurte,
Până le umbli pe toate
Ți se face miez de noapte.
Bădiță, nu umbla noaptea
Că te-i întâlni cu moartea
Și tu nu știu ce-i spune,
Te-a duce din astă lume.
Și n-am iarba fierului
Să te cer pământului,
Numai dorul din trei sate
Și-o dragoste de departe.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un tânăr care umblă prin pădure, avertizat de pericolele nopții și de moarte. Exprimă regretul că nu are puterea de a-l proteja, având doar dorul și dragostea ca alinare.