Motto: Parcă-ajung la stele prea de-a dreptul, parcă-ajung la vis cu mână rece..
Luna era albă.
Aleea cu nisip marin era albă.
Umbrele fulgerau zăpezi sub călcâi
și-n aerul aleii proiectată alb
se conturau umbrele lor
zvelte, pădurețe,
sfruntând, fulgerând.
Adolescenți, ținându-se de mână.
Umbrele lor
zvelte, de mână,
cu părul în vânt,
biciuite de-albastru.
Și mirosea a iasomie,
cum miroase
păru-nlunat de-adolescent,
și era lună, și ecoul lunii
pe-aleea cu nisip marin.
Nicicând nu m-a durut ca-n noaptea asta
pieritul tău miraj, adolescență.
Vol.”Intrare în anotimp”, Editura pentru literatură, 1964
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia pierderii adolescenței și a purității acestei perioade. Prin imagini poetice ale naturii și ale siluetelor tinerilor, se conturează un sentiment de regret și melancolie față de efemeritatea frumuseții și a inocenței.