Flobo – O Zi Bună

E liniște pe stradă ca într-o livadă
Păsări ciripesc ca la bunici în ogradă
Privesc în față, nu peste umăr
Am ieșit afară ca viermele din măr
În sfârșit o zi bună, sfârșit de săptămână
Viața își menține cursul ca Dunărea bătrână,
După clipe grele, după o vreme nebună, am ieșit cu bine ca un vas după furtună
A trecut ceva de când ea m-a părăsit
Nu-i nimic, acum, mă simt mai liniștit
Și, rănile nu mai dor
Întind aripile și pot să zbor.
O bancă ruginie mă privește parcă-i vie
Parcă o știu de undeva, și ea mă știe
Mă uit ciudat și-mi amintesc că aici am stat odată,
Aici m-am sărutat eu, cu prima fată.
Vad copii râzând, oleacă scârțaie-n vânt
În parcul părăsit care m-a văzut crescând
Aud sunete ciudate, ecouri îndepărtate
Când pășesc prin locuri vechi, de mult uitate
Ca locurile se schimbă și oamenii se plimbă
Poate peste ani o să vorbim o altă limbă,
Ca, locurile se schimbă și oamenii se plimbă
Poate peste ani o să vorbim o altă limbă.
Refren (X2) :
Am cer senin în față, poftă de viață
Ziua frumoasă se vede de dimineață
Orașul se dezgheață, plânge după noapte
Soarele zâmbește, trimite frigul departe.
Mă trezesc obosit după o noapte prea lungă,
Plină de vise (..) la un boschetar în pungă
Azi, e-o zi dintr-aia în care tre’ să dau o tură
Prin locuri ale vieții fără de rău sau ură
Azi, e ziua-n care mi-am pus lacăt pe probleme
Le iau, le arunc departe, vreau să nu-mi lipsească o vreme
Merg, pe o stradă veche ce-mi trezește nostalgia
Că am căzut și aici mi-am rătăcit copilăria
Sunt, relaxat și nu scot nicio înjurătură
E prea frumos afară, vreau un act de cultură
Fac, o mică lectură undeva în natură
Ascult liniștea pură ce mă-ncarcă de căldură sufletească,
Nimeni n-ar vrea să se oprească,
Pentru o zi ca asta unii ar alege să se nască.
Totul e colorat, nu văd nimic trist,
Parcă-i un peisaj pictat de un pictor (..)
Aș vrea și eu la rândul meu o pensulă și-un creion să construiesc ziua frumoasă ca pe-un zid de beton.
Refren (X2)