Frunzulița plopului,
Ce te bați cu-a teiului,
Ce te bați că ei nu-i pasă
Că este verde și deasă,
Că tu n-ai foaia rotundă,
Nici codița așa lungă
Dorul să nu ți-o ajungă?
Și de ce să nu mă plâng
Când vântul nu bate-n crâng?
De-aș putea, cum m-aș mai pierde
Tocmai prin pădurea verde,
N-am nici flori, nici brebenei
Să se joace vântu-n ei
Să zic că-s copiii mei!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de melancolie și dorință, personificând o frunză de plop care se simte inferioară teiului. Vorbește despre lipsa de împlinire și dorința de a se pierde în natură, dar și despre incapacitatea de a avea parte de bucuriile simple.