Cine are noroc, are,
Pune piatră și răsare,
Dar eu seamăn busuioc
Și nu răsare deloc.
Și de-nstrăinare multă
Mi-a căzut lumea urâtă,
Numai umbra când îmi vine
Zic că-i cineva cu mine.
Când eram cu-ai mei în țară
Mâncam pâine de secară,
O mâncam cântând pe-afară,
Mi-era inima ușoară,
Mi-era inima ușoară
Ca o pasăre când zboară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și tristețe cauzate de înstrăinare și de pierderea bucuriilor simple din trecut. Naratorul își amintește cu nostalgie de vremurile petrecute alături de cei dragi, când viața era mai ușoară și inima mai senină.