Aseară pe la o vreme
Visam niște visuri grele:
Tot mergeam pe drum de cale
Până la o poartă mare,
Era Poarta Raiului
Fără grija Sfântului.
Oamenii cei spovediți
Erau pomii înfloriți,
Iară cei nespovediți
Erau doar bușteni pârliți,
Și-am strigat: – Ioane dragă,
Vino dorul de-mi dezleagă!.
Glasul când mi-ai auzit
Mugurașii au plesnit,
Crengile ți-au înflorit
Și din gură mi-ai grăit:
– Fragă dulce pârguită,
Iar mă duci către ispită.
Când te văd toată-n mătasă
Iar stă sufletul să-mi iasă,
Nu vreau Iad, nu vreau nici Rai,
Lângă tine-aș vrea un trai,
De mai poți mă mai iubește
Că vremea se vremuiește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie profundă și o dorință de iubire eternă, plasată într-un context spiritual. Naratorul oscilează între dorința de a fi alături de persoana iubită și conștientizarea efemerității timpului și a ispitei.