Aș ofta să-mi iasă focul
Nu mă lasă nenorocul,
Nu mă lasă nenorocul,
Aș ofta să-mi iasă para
Nu mă lasă inimioara,
Dimineața când mă scol
Văd perete trist și gol.
Aș da oftatul pe vânt,
Vântul zboară șuierând
Nu-i dă nimeni crezământ,
Că nădejdea din oftat
Ca grădina fără gard
Și ca gheața cea subțire
Când te sui și nu te ține.
Toată ziua stau în prag
Cu ața băgată-n ac,
Cu mătasea după cap
Și te văd pierind în zare
Cum piere roua la soare,
Cum piere roua la soare,
Cum piere spuma pe mare.
Neiculiță, floare-aleasă,
Inimioara cum te lasă
Să-mi zici „Rămâi sănătoasă!”?
Bată-te focul de minte
Nu te-am avut mai ‘nainte,
Nu te-am avut mai ‘nainte,
Să mă-nveți ca un părinte,
N-ai venit la tinerețe
Să-mi dai sfaturi și povețe,
Acum nu-mi mai trebuiești,
De ce mă mai chinuiești?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul unei femei față de pierderea persoanei iubite. Ea își amintește de momentele trecute și se simte abandonată și chinuită de absența lui.