Firdousi – XVII Kesra Nușirvan (Șahia Lui A Durat Patruzeci Și Opt De Ani) Nurșirvan Avu Un Vis Și Bozordjmer Veni La Curte

Povesti-vă-voi acuma ceva vesel, depănind
a lui Bozordjmer poveste. Te ferește să socoti
visurile drept năzghîtii; află că proorocesc.
Notă informativă :
Bozordjmer înseamnă în persană – Cel pe care îl iubim mult ;
un înțelept care a ajuns vizirul lui Nușirvan
și dascălul fiului acestuia, Hormozd.
mai cu seamă când le vede însuși șahul lumii și
duhu-i luminos le-alege; zodiile se-ntrunesc
și țin sfat pe crugul Lunii, și cuvintele în zbor
li se-mprăștie pe cruguri și senine duhuri văd
viitoru-ntreg în vise, cum vedem că se răsfrâng
flăcările într-o apă într-o noapte adormi
șahul Nușirvan; la minte pârguit era și treaz,
plin de vlagă tinerească; el văzu în vis crescând
lângă tronu-i, dinainte, un copac împărătesc
inima-ncântându-i. Șahul, muzică și cântăreți
porunci să i se-aducă; dar în locul hărăzit
pentru tihnă și plăcere se-așeză un porc mistreț
colfii ascuțiți sticlindu-și; vru la praznic să ia loc
si ceru să bea din cupa șahului Nușiravan.
Și când Soarele în semnul Taurului se-nălță
și-ale ciocârliei triluri răsunară-n patru zări,
șahul se sui pe tronu-i, îngrijat, mâhnit de vis.
Fu chemat cel ce dezleagă visele, și lângă tron
se-așezară-ai Curții; șahul povesti la cei mubezi,
sfetnici buni, ce-n vis văzuse. Meșterul tălmăcitor
nu știu ce să răspundă, căci nicicând nu auzi
de-un asemeni vis și omul neștiință arătând,
de-orice grea învinuire mi se puse la-adăpost.
Șahul, nici o tălmăcire neprimind de la-nvățat,
căută, cuprins de grijă, un alt mijloc. El mână
peste tot mubezi ce-s oameni chibzuiți și iscusți
veșnic treji în al lor cuget; c-o lădiță de argint
șahu-i dărui în parte, multe de la ei sperând,
când din lume s-or întoarce; fiece lădiță-avea
zece mii derhami năuntru să le fie de-ajutor
pentru-a căuta în lume-un cărturar ce-i priceput
visele să tălmăcească și-i atoateștiutor,
și va tălmăci și visul șahului, și va scotea
taina din ascunzătoarea-i, omul căruia-i va da,
plină de arginți, lădița, peste-arginți adăugând
mulțumirile acelui șah pe lume-atotstăpân.
Cei mubezi isteți porniră-n cele patru zări fiind
învățați, la minte ageri. Unul dintre-acești trimiși
se numea Azad Serv; merse de la curtea șahului
pân’ la Merv, și pretutindeni prin cetate cercetă
până când văzu anume un mubed ținând în mâini.
Zend-Avesta deslușind-o la câțiva învățăcei,
cu asprime și turbare, și cu izbucniri în glas.
Dinaintea lui, un tânăr mai săltat decât ceilalți
învăța din Zend-Avesta; se numea el Bozordjmer.
Ișt ţinea cu înfocare ochii-n carte cufundați
și-ntrecea-n învățătură pe ceilalți învățăcei;
el odraslă-era de oameni cărturari din tată-n fiu.
Cel mubed și-mpinse calul spre-acest loc și întrebă
pe învățător de visul șahului Nușiravan.
Dar cel dascăl de scriptură îi răspunse-ntărâtat:
„Nu e treaba mea aceasta; eu mă țin, spre-a ști ceva,
doar de Zend și-nvățătura-i o arăt acestor ţânci
însă nu-ndrăznesc a merge mai departe.” Bozordjmer
auzind aceste vorbe, se-nciudă și ochi nălțând
către dascăl: „Asta este pe măsura-mi; mă pricep
viselor să fiu tălmaciul.” Însă al Avestei om
scoase-un strigăt împotrivă-i: „Ai sfârșit cu cartea ta?
Dacă mi te pui de-acuma visele să tălmăcești,
cum îți vei hrăni cu visuri pântecul înfometat?”
Dar trimisu-i zise astfel: „O, tu, omule mintos
poate că-n știința asta el este stăpân și-atunci
nu-l disprețui atâta. De rotirea-acestei sorți
ce știi oare? Nu veșmântul îl arată pe un om;
poate că — mai știi? — norocul ăstui tânăr a-nceput
să sporească-n strălucire; nu tu, soarta la-nvățat.”
Dar se mânie-nvățatul și-i strigă lui Bozordjmer:
„Zi ce știi!” Învățăcelul îi răspunse: „Voi vorbi
numai șahului în față când mă va fi așezat
lângă tronu-i, dinainte.” Cel trimis îi dărui
cal și-arginți, tot ce se cade pentru drum a-l pregăti
și plecară împreună către Merv gonind grăbiți
precum potârnichi prin crângul tufelor de trandafiri.
Și-astfel drumețind ei vorba-aduseră și despre șah,
de puterea-i și mărirea-i, de coroană și de tron,
și ajunseră în dreptul unde apă au găsit;
vremea cum era de masă și odihnă, de pe cai
coborâră-ndată, apoi merseră sub un copac.
După ce se ospătară, Bozordjmer și adormi
sub copac, subt umbra deasă, c-o bucată de brocart
capu-acoperindu-și. Soțul său de drum rămase treaz,.
neputând dormi de gânduri, cugetu-i fiind mișcat
de-acest tânăr, ce atâta-i de-nvățat și înțelept.
Cum privea spre codru, -un șarpe el văzu cum îi săltă
adormitului brocartul care fața-i învelea,
și-l amirosi cu multă lăcomie de la cap
până la picioare; apoi, părăsindu-l, se târî
si se-ascunse printre frunze în copacul rămuros.
Pe când negrul șarpe-ajunse lunecând pe trunchi în vârf,
tânărul deschise ochii, se trezi din somn și-atunci
negrul șarpe de îndată ce-l văzu că-i tulburat,
se și tupilă-ntre ramuri adumbrite. Cel trimis
uluit rămase foarte; rugi nălță spre Cel-de-Sus
și-l rugă să se pogoare-asupra-acestui Bozordjmer,
și în sinea lui își zise că ăst tânăr înțelept
va să urce-n măreție pân’ la treapta cea de sus.
Cronica Șahilor