Firdousi – XVII 1 Kesra Nușirvan Bozordjmer Tâlmac Visul Șahului

Părăsind ei codru-acesta, merseră pe drumul lor
zornici până poposiră la seraiul șahului.
Cel trimis intră naintea tânărului și pe loc
se înfățișă la tronul lui Kesra zicând astfel:
„O, șah Nușirvan, în vreme ce nepăsător tu dormi,
tânâru-ți noroc veghează! Curtea părăsind spre Merv
alergai ca potârnichea-n tufele de trandafiri.
Printre cărturari găsit-am pe-unul tânăr; l-am luat
și grăbitu-m-am cu-ntorsul.” Și pe urmă-i povesti
toate câte auzise-n gura lui, și cum văzu
o minune: negrul șarpe! Al Iranului stăpân
îl chemă pe învățătul Bozordjmer și-i agrăi
pe-ndelete despre visu-i. Tînărul îl ascultă
pe șah Nușirvan, și capu-i de cuvinte se umplu
iară limba-i de neastâmpăr și-astfel îi dădu răspuns:
„În serai și printre idoli din haremul tău bogat —
e un tânăr ce se-ascunde în veșminte femeiești.
Scoate-i din această sală și alungă-i pe străini,
să nu afle ce vom face. și apăi poruncă dă.
idolilor tăi să treacă dinaintea ta, din ochi
să le numărăm toți pașii ce-i vor face pe podea,
și pe urmă nepoftitul îndrăzneț l-om întreba
cum ajunse în culcușul leului.” Măritul șah
din cea sală-de-ascultare izgoni străinii toți,
puse să se zăvorască porți și uși de la-ncăperi.
În alai de frumusețe ale șahului femei,
răsăriră, trupuri mândre, miresmând a iasomii,
sfiicioase și semețe, lunecară-n pas ușor
lui Kesra pe dinainte; dar astfel nu se ghici
vrun bărbat în rând cu ele; Nușirvan se mânie
ca un leu când se-ntărâtă. Apoi zise cel tălmaci
„Nici că trebuia să fie, dar aici printre femei
e un tânăr, și tu visul dacă bine l-ai văzut,
o, mărite șah, atuncea trebui-va-n orice chip
să-i găsim și tălmăcirea. Pune-alaiul de femei
să mai treacă înc-o dată însă fără văl pe chip,
și-om pătrunde-n adâncimea vicleniei muierești.
Șahul și dădu poruncă eunucului de-ndat’
pe toți idolii aceștia să-i aducă, și le-a zis:
, , Trebuie din nou să treceți chipul să vi-l arătați
iară văl de sfiiciune.” Ele mai trecură deci
încă-o dată dinainte-i și recunoscură-n cor
agerimea minții celui ce de vise e tălmaci,
căci și răsări-ntre ele un flăcău mlădiu la trup
ca un chipreș și cu fața unui falnic keicinid
trupu-i tremura ca salca, inima i se zbătea
în adâncă deznădejde după dulcea viață-a sa.
Nuşirvan avea-n haremu-i copilandre, șaptezeci,
fiecare s-o asemeni cu un mândru chiparos.
Între ele era fața căpeteniei din Djadj;
mijlocu-i era un chipreș, fildeș obrăjorii ei;
un flăcău, ca iasomia chipu-i, miresmat cu mosc,
a iubit-o în seraiul părintesc; se aținea
dinainte-i ca o slugă; pretutindeni, pas cu pas,
el o urmărea ca umbra.. Șahul o-ntrebă, domol,
cine-i tânărul acesta, cine-i, oare, acest om
ocrotit aici de-o sclavă și-aducând nenorociri,
tânăr, însă cu-ndrăzneală ascunzându-se-n harem
printre mândrele copile ale șahului Kesra.
Idolița zise: „Este frățiorul meu mai mic,
tânăr din aceeași mumă ca și mine, dar avem
tați deosebiți, dar mumă-aceeași și nimica rău
nu s-a întâmplat vreodată între mine și-ntre el.
Și-a luat veșmântul ăsta pentru că, cinstind pre șah,
nu-ndrăznește să-l privească drept în față.”
Cam așa bâigui copila ceea care chip de Lună-avea,
și se-nfricoșă de șahul Nușirvan îndrăgostit.
Ea știa că tot ce spuse-i gând mișelnic și mârșav,
însă flacăra mâhnirii la minciună o-mbie.
Șahu-și încruntă sprânceana; în adâncu-i tulburat
se simți de fapta-acestor tineri, și-ndârjit răcni
către cel ce-nfăptuiește prea înaltele-i porunci:
„Țărna rece să-i înghită pe-acești doi învinuiți!”
Gâdele-i târî afară, pe după perdeaua grea
a haremului cu taine, și-n serai îi spânzură
pe-amândoi să nu mai cadă și-alții în păcatul lor.
Nuşirvan dădu acelui care visu-i tălmăci
un sipet ticsit cu aur, cai, veșminte după plac.
Mulțumit fu de știința-i; vorba lui îl îndemnă
mai adânc să chibzuiască. Numele lui i l-au scris
în împărătești izvoade, printre nume de mubezi,
bunii tronului său sfetnici; Bozordjmer se pricopsi,
și tot cerul ce se-nvârte fața blândă-i arătă.
Zi de zi, spori norocu-i și Kesra ferice
fu ca să-l aibă lângă tronu-i.
Cronica Șahilor.