Gurguin fiind din fire rău, viclean și temător,
se ascunse după trunchiuri, și pădurea îi păru
neagră-n ochii lui; și totuși lui Bijan se-nfățișă
cu urări și arătându-și bucuria. Dar, mâhnit,
teamă-avea să nu culeagă doar rușine; Ahriman
tulburându-mi-l în cuget, gânduri negre îi sădi
pe Bijan să-l nimicească. Dar dorințele-i nicicând
nu se potriveau cu ceea ce era de soartă scris,
fiindcă nu gândea la Domnul ce-i al lumii Ziditor.
Cine sapă-n drum o groapă, însuși să nu cadă-n ea.
Veseli și glumind băură vin de două sau trei ori;
apoi Gurguin îi spuse: „Vitejia-ți m-a uimit;
cu puterea ce ți-a dat-o Cel-de-Sus și-al tău noroc
de ne-nvins, tu împlini-vei alte fapte și mai mari.
Se află-aproape de-aici locul unde se țin mari
serbări la hotarul cu Turanul, cam la două zile drum.
Vei vedea acolo câmpul pururi verde și-auriu,
inima s-o-nveselească-n omul care e mintos;
codri și grădini și ape vii fac locu-acesta demn
pentr-un pahlivan. Pământul verde-i lucitor atlaz,
și văzduhul amiroase doar a mosc amețitor,
de-ai să zici că apa-n râuri apă e de trandafiri.
Lujerii de iasomie se-ncovoaie la pământ
de atât belșug de floare; idol este roza-aici,
și bol-bol închinătoru-i; și fazanul roată dă
rozelor îmbujorate, iar bol-bol-ul triluie
pe-ale chipreșului ramuri. puține zile-apăi
maluri, râul dintr-o dată se vor preschimba în rai;
vei vedea și câmp și munte cum se umplu de femei,
chip de pari; pretutindeni pîlcuri vesele-or ședea.
Manij care-i copila șahului Afrasiab
face-va să strălucească înfloritele-i grădini
precum Soarele; va-ntinde cortul său pe largul câmp,.
va veni înconjurată de copile, un alai
de vreo sută de frumoase (parcă sunt icoane vii)
toate fete turcomane-n văluri, trup de chiparos,
părul negru cum e moscul, două roze în obraji,
doi ochi galeși, buze-asemeni cupelor de roșu vin
miresmat numai cu apă limpede de trandafiri.
Si va fi câmpia verde-mpodobită din belșug
tot cu lucruri prețioase ca un templu din Kitai.
Hai să ne pornim olaltă la cel loc pentru serbări,
să străbatem depărtarea de o zi, și să răpim
câteva dintre copile care chip de zâne au,
și la șahul nostru, Kkosro, să le ducem și astfel
să ne umplem de mărire;” Gurguin așa grăi.
Tânărul Bijan cu sânge clocotind de pahlivan,
îi răspunse: „Haide-n grabă ochii să ni-i veselim
cu priveliștea serbării!” Iute-ncălecând pe cai
galopară către locul desfătărilor sortit.
Lauri verzi odinioară căută Bijan, și-acum
la plăceri gândi; ca tânăr, tânărul se frământă.
Sensul versurilor
Gurguin, un personaj viclean, îl ademenește pe Bijan la o serbare cu scopul de a-l trăda. El descrie frumusețile locului și promite aventuri, ascunzând intențiile sale perfide.