Uneori, în zile cu lumină perfectă şi exactă,
Când lucrurile conţin întreaga realitate pe care o pot conţine,
Mă întreb singur pe îndelete
De ce până şi eu ajung să le atribui
Lucrurilor frumuseţe.
Oare se poate întâmpla ca o floare să fie frumoasă?
Oare un fruct poate fi el de pildă frumos?
Nici vorbă: au doar culoare şi formă
Şi existenţă, nimic mai mult.
Frumuseţea e numele unui lucru ce nu există
Iar eu o confer lucrurilor în schimbul plăcerii pe care mi-o dau ele.
Nu înseamnă nimic.
Dar atunci de ce spun eu despre lucruri: sunt frumoase?
Da, până şi-n mine care trăiesc numai ca să trăiesc,
Iată cum, pe nesimţite, mi-o iau înainte minciunile oamenilor
În prezenţa lucrurilor,
În prezenţa lucrurilor care pur şi simplu există.
Cât e de greu să rămâi tu însuţi şi să vezi doar vizibilul!
Sensul versurilor
Piesa explorează natura frumuseții și modul în care o percepem. Vorbitorul se întreabă dacă frumusețea este o calitate intrinsecă a lucrurilor sau o proiecție a minții umane, o minciună pe care ne-o spunem pentru a ne bucura de lume.