Din satul meu văd atâta pământ cât se poate vedea din Univers.
De-aceea satul meu e atât de mare cât orice alt pământ,
fiindcă eu sunt de mărimea a ceea ce văd,
iar nu de mărimea staturii mele.
În orașe viața e mai pitică
decât aici, în casa mea, pe culmea ăstui deal.
În oraș casele înalte ferecă privirea cu cheia,
pitesc orizontul, ne-mping privirea departe de oricare cer,
ne micșorează fiindcă ne răpesc tot ce ochii ne-ar putea da
și ne sărăcesc fiindcă singura noastră bogăție-i a vedea.
Sensul versurilor
Piesa explorează diferența dintre viața la sat și la oraș, subliniind importanța perspectivei și a libertății. Vorbitorul găsește o bogăție mai mare în simplitatea vieții rurale și în conexiunea cu natura, comparativ cu constrângerile și limitările impuse de viața urbană.