„Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, și dacă am să-mi dedic toată viața acestui țel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.”
„Rațiunea este o facultate materială, iar sufletul, sau spiritul, trăiește pe seama gândului șoptit de inimă.”
„Poate să existe oare un tablou fără lumini și umbre? Despre lumină avem idee numai pentru că există și umbra. Noțiunile de bine și de rău au apărut fiindcă în viață binele și răul se află permanent împreună, unul alături de celălalt.”
„Frate! Nu sunt deprimat, nu mi-am pierdut curajul. Viața peste tot e viață, viața este în noi înșine și nu în exterior. Lângă mine vor fi oameni și a fi om printre oameni fără să cedezi niciodată, nici în nenorocirea cea mai mare, să nu-ți pierzi curajul, să nu te prăbușești – iată esența vieții, iată scopul ei. Doamne! Câte imagini, purtate în mine sau zămislite, în viitor vor pieri, se vor stinge în capul meu sau se vor revărsa în sângele meu ca o otravă! Da, dacă nu o să am voie să scriu, am să mor. Mai bine cincisprezece ani de închisoare și până în mină!”
„… Poți greși în privința ideilor, dar să nu greșești niciodată cu inima, ca greșala să nu-ți creeze mustrări de conștiință, și să acționezi împotriva propriilor convingeri.”
„Să ne întoarcem la obârșii. Nimeni nu poate fi ceva sau să ajungă cineva înainte de a fi el însuși.”
„Omul nu se naște pentru fericire, omul trebuie să cucerească fericirea, și asta totdeauna prin suferință. Cunoașterea vieții și conștiința (adică cea simțită nemijlocit de corp și suflet, deci procesul vital integral) se dobândesc prin experiența pro și contra, încercată pe propria piele.”
„Ce este timpul? Timpul nu există; timpul înseamnă cifre, timpul este raportul dintre existență și neant.”
„Frumusețea va salva lumea.”
„Când ai prea mulți lângă tine n-ai nici un prieten.”
„Cine iubește prea mult omenirea în general, acela, de cele mai multe ori, nu este în stare să iubească omul în particular.”
„Principiile generale există numai în capul oamenilor, iar în viață – exclusiv cazuri particulare.”
„Dacă ați interzis o idee, înseamnă că ați turnat o cană de petrol peste clădirea pe care o protejați: n-aveți nici o grijă, la timpul potrivit o să ia foc.”
„Frustrarea de libertate este supliciul cel mai groaznic pentru om, aproape insuportabil.”
„Fericirea nu e în fericire, ci numai în dobândirea ei.”
„Eu nu vreau o societate științifică în care să nu pot face rău, ci vreau una anume – în care să am voie să săvârșesc orice rău, dar să nu doresc acest lucru eu însumi.”
„Omul nu trăiește numai cu pâine, ci și cu dorința jertfirii.”
„Prostia noastră va ieși la iveală întotdeauna.”
„Să ai haz este un har, de ce te bagi dacă nu-l ai?”
„Forța imperceptibilă este cea mai puternică.”
„Omului lipsit de inventivitate totdeauna îi place să iasă la suprafață.”
„Caracterul rus: să depășești limita.”
„Nu vreau să cred că răul este condiția normală a omului. Iar ei nu fac nimic altceva decât să râdă de credința aceasta a mea.”
„Dragostea este atotputernică.”
„Se poate pedepsi și prin iertare.”
„Iertarea nu înseamnă justificare. În iertare se ascunde ceva chiar umilitor pentru cel iertat.”
Sensul versurilor
Piesa este o colecție de citate și aforisme care explorează natura umană, viața, libertatea și condiția umană. Versurile abordează teme profunde precum suferința, fericirea, iertarea și importanța credinței.