Linişte de var şi mirt.
Nalbe-n ierburi mătăsoase.
Sora micşunele coase
pe o pânză galben pai.
Zboară-n policandrul gri
şapte păsări ale prismei.
Schitul mormăie departe
ca un urs cu burta-n sus.
Cu ce graţie brodează!
Vrea pe-al pânzei galben pai
să cuprindă-n broderie
florile din visul ei.
Floarea-soarelui, magnolia
de paiete şi panglici,
ce şofran şi luni înscrie
ea, pe vălul de altar.
Se-ndulcesc cinci chitre-alături
aromind bucătăria.
Ale lui Cristos cinci răni
tăiate în Almeria.
Şi prin ochii sorei trec
galopând, doi călăreţi.
Surdă-o ultimă rumoare
cămaşa-i acum desprinde
şi privind norii şi munţii
în inerta depărtare,
numai zahăr şi verbină
inima i se fărâmă.
O, şi ce câmpie-naltă
sus, cu douăzeci de sori,
şi ce râuri stând să curgă
vede-nchipuirea ei!
Dar continuă la flori
pe când drepte-n adiere
raze de lumină joacă
şah, înalt, prin jaluzele.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călugăriță într-un schit, prinsă între realitate și visare. Ea brodează flori pe un văl, în timp ce mintea ei evadează într-o lume fantastică, plină de imagini puternice și simboluri religioase, sugerând o dorință de evadare și o frământare interioară.