Omul în tot ce alege până-nțelege costul
Merge, culege pe parcurs ca să lege rostul
Vieții ce-o trece pus în diferite posturi
Ca să găsească liniștea, pacea și adăpostul
Când închid ochii pot să parcurg miile
De dealuri, munții, crestele, câmpiile
Arborii, marea, soarele, lanurile și viile
Natura lasă-n mine toate bucuriile
Îi deschid zguduind din toate temeliile
Vad doar că cei bogați urmăresc bogățiile
Dezinteresați de sutele de frați nevinovați
Ce sunt furați și-apoi lăsați în toate agoniile
De-asta am clipe când simt că
Demnitatea duce lupte infinite contra banilor, consider
Că setea lor de material și-un plus printe rite
Sunt nimic fără-un impuls pentru materia din minte
Dincolo de cuvinte caut adevărul, bunătatea, ajutorul.
Ostitatea-n cine simte Omul depinde de deprinderi
De dorința de-a desprinde Lumea să vadă până unde se-ntinde
A noastră existență adunând până se stinge
Din abundență, esență, experiență și convingeri
Ca om ai doar o viață, trebuie să-i dai bice
Să fii drept și sincer ca să pricepi ce zice.
Plin de spini ca un suspin stau sus printre
Orbini ce mă susțin, calm capul sus țin.
Nisipu-n clepsidră sublim, curge subtil
Îmi dă ritm subtil, timpul peste destin,
Destind în versuri, înțelesuri, mă deschid
Desprins de lume, destins caut deschis
Nestins de descris un univers întins
Împins peste limite de atins peste acest vis
Cu poftă ce m-atrage de parcă-i interzis
Simt a trage aer proaspăt în plămâni să fiu prins
De apusul stins de seara ce m-a cuprins
Și soarele aprins ce răsare dimineața, surprins
De oameni și de ceea ce au de zis
Tac în sine, vorbesc cu mine fără compromis
Fac ce mi-am promis, judec ce-am omis, caut
Sunetul ne-nvins prins între pian, chitară, flaut
Și îl aud pulsând printre tobe
Judec civilizația social ca Elias Norbert
Ca Backer, Marge Swager, fac bombe ca Nobel
Notez enumerații netede, nobil pe note
Am doar cuvânt de laudă pentru cei ce au cuvântul
Și-l țin drept și mantru oricând le vine rândul
Respect pământul, vântul bun ce ca un vultur
Zboară lesne peste aceste stări unde ne poartă gândul.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra vieții, a naturii și a societății. Artistul își exprimă dorința de a găsi un echilibru între lumea materială și cea spirituală, criticând superficialitatea și inegalitățile sociale.