Frate, sunt nebun, nu-i motiv de laudă nici de bravadă
Da’ mă-nvârt în capul meu și m-am gândit s-o spun
M-am întrebat de mult prea multe ori
Dacă cea mai bună alegere ar fi să mă opun
Mai ales că e interpretabil
Dacă a fi nebun e ceva bun sau ceva rău și incurabil
Mai ales că mă simt abil să fac ceva de preț
Numai că mă pierd cu capu-n gânduri ce mă fac instabil
Dar încerc să fiu atent la detalii
Gânduri de talii mari le pierd în minte
Vise stranii ce le am, culmea, ziua când nu dorm
Că atunci când dorm nu visez
Mă conectez la somn și mă trezesc cam palid
N-am visat niciodată la șampanii
Să sară în aer doapele și banii
Să-mi umplu eu salvările
S-agat p***-n larg ca valurile
Să le-aduc la mal ca salvamarii
Să fiu așa de important să mă latre de ciudă fanii
Puțini au înțeles că trebuie să fii drept
Nu să fii falnic ca să ai respect, altfel respectul tău e jalnic
Oricum, în prea multe privințe m-am înșelat amarnic
Multe mi-au lăsat un gust amar
Și chiar acum în gură simt un gust metalic
Și-l tot scuip în zadar.
Măcar mă bucur, încă mă bucur de lucruri bune care încă apar
Dar, făcând un tipar paradoxal, mă-nebunește nebunia
Mă simt tot mai scârbit de lăcomia multora
Pe unii-i numeam frați
Acum parcă mai mult respect am pentru cei ce s-au făcut îndepărtați de la sine
Decât am pentru ceilalți care au lăsat în mine
Idei ciudate despre viața asta
Mi-au creat complexe
Nu pot să nu mă enerveze
Că nu-nțeleg cum pot să nu le pese unora de cursul lor moral
Și poate trebuia să prind morala
Totuși am înțeles că viața te învață ce nu te învață școala
Și aș fi prost să cred că nu se aplică zicala
De-aia-i dubios că nebunia asta dă năvală în ordinea ce-o stabilesc în lucruri
Și instalează boala..
Mă face întunecat, încordat, încruntat, simt că trebuie să fac ceva
Da’ risc să cad în păcat și vreau să fiu împăcat
Deci nu cred că soluția problemei poate fi răzbunarea, de fapt
Sper doar să aflu într-un final ce să fac
Cică-i doar o etapă
C-am înțeles greșit cum mi se pare că-s oamenii, parcă
Iar ei să fie, de fapt, puri ca picăturile de apă
Măcar dacă…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de confuzie și introspecție profundă. Artistul se luptă cu propriile gânduri și emoții, simțindu-se dezamăgit de oamenii din jur și de valorile lor. Caută un sens și o direcție într-o lume percepută ca fiind paradoxală.