Veniți, cântecele mele, să ne exprimăm pasiunile mai joase,
Să ne exprimăm invidia pentru omul cu
slujbă stabilă și fără griji pentru viitor.
Sunteți foarte leneșe, cântecele mele.
Mă tem că o să sfârșiți rău.
Stați brambura pe străzi,
Mocăiți pe la colțuri și prin stații de autobuz,
Faceți cam mai nimic.
Nici măcar nu vă exprimați noblețurile interioare,
O să sfârșiți din cale afară de rău.
Iar eu?
Eu am luat-o pe jumătate razna,
Am vorbit cu voi atât de mult încât
aproape că vă văd în jurul meu,
Insolente animăluțe, fără rușine, lipsite de haine!
Însă tu, cântec cel mai nou din liotă,
Tu nu ești îndeajuns de mare ca să faci prea multe nazuri,
O să-ți aduc o haină verde din China
Cu dragoni imprimați pe ea,
O să-ți aduc pantalonii stacojii de mătase
De la statuia lui Christos bebeluș din Santa Maria Novella,
Ca nu cumva să se spună că suntem lipsiți de gust,
Ori că nu ținem de nici o castă în familia asta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o frustrare față de propria creativitate, personificată ca niște cântece leneșe și ineficiente. Naratorul resimte invidie față de stabilitatea altora și se simte alienat, căutând să compenseze prin gesturi extravagante.