Ai apărut ieșind din noapte
Și erau flori în mâinile tale,
Acum o să apari dintr-o forfotă de oameni,
Dintr-un tumult de vorbe despre tine.
Eu, care te-am văzut printre lucrurile primare,
Turbam când îţi rosteau numele
În locuri de toate zilele.
Aș fi vrut ca valurile reci să-mi spele mintea,
Iar lumea să se usuce ca o frunză moartă
Ori ca seminţele de păpădie și să se spulbere în vânt,
Iar eu să te pot găsi iar,
În singurătate.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru o persoană numită Francesca, evocând amintiri ale unei conexiuni pure și simple. Vorbitorul își dorește să scape de zgomotul lumii pentru a o regăsi în singurătate.