Atunci când mă duce gândul la Blok
atunci când mi se face dor de el,
nu-mi mai amintesc de versurile sale,
ci de-un pod, de-o droșcă, de Neva.
Și deasupra nocturnelor voci
chipul dăltuit al celui din droșcă-
înspăimântătorii ochi încercănați
și conturul negru-al redingotei.
Zboară în întâmpinare lumini și umbre,
stelele se sparg pe trotuare,
și ceva mai înalt decât neliniștea
se simte-n încleștarea degetelor de ceară.
Și ca într-un prolog enigmatic
al cărui înțeles e neclar și profund
în ceață se topește zgomotul droștii,
se topește caldarâmul, se topește Blok laolaltă cu norii.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea poetului Blok, nu prin versurile sale, ci prin imagini puternice legate de Sankt Petersburg. Este o rememorare nostalgică, în care figura lui Blok se contopește cu peisajul urban și cu o atmosferă enigmatică.