Înghițită de sunetul țipătului meu
Nu pot înceta să mă tem de noaptea tăcută
Oh, cât am dorit visul somnului cel adânc
Zeii luminii imaginare.
În câmpul meu de flori de hârtie
Și nori de bomboane a cântecului de leagăn
Am zăcut în interior ore în șir
Și mi-am privit cerul purpuriu cum zboară deasupra mea.
Am zăbovit în ușă
În țipătul unui ceas
Monștrii ce îmi strigă numele
Lasă-mă să stau
Unde vântul îmi va șopti
Unde stropii de ploaie cad
Și spun povești.
Dacă vrei să părăsești lumea în care trăiești
Pune-ți capul jos și stai așa puțin
Cu toate că poate nu-ți vei aminti că ai visat
Ceva așteaptă ca tu să respiri din nou.
În câmpul meu de flori de hârtie
Și nori de bomboane a cântecului de leagăn
Am zăcut în interior ore în șir
Și mi-am privit cerul purpuriu cum zboară deasupra mea
Sensul versurilor
Piesa explorează tema evadării într-o lume imaginară, un refugiu din realitatea dură. Vorbește despre dorința de a scăpa de frică și de a găsi consolare în visare și amintiri nostalgice.