Când bătea în poartă Negustorul,
plânsul mă strângea de beregată:
„Tată, Tată, vinde-mă pe mine,
dar nu vinde mielușeii, Tată,
să nu-i dai să-i spânzure Călăul,
să le taie gâtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura.
Lasă-mi mielușeii, lasă-mi-i,
să mă duc cu ei pe lunci hoinar,
să nu-i dai Călăului să-i vândă
ciopeârțiți cu barda, la cântar.”
Câte primăveri ți-au văzut ochii
nourați de gândurile grele.
Câți ciocoi s-au ospătat cu carnea
mieilor copilăriei mele…
Câte primăveri am plâns pe luncă
apelor spunându-le-n zadar:
„Mi-au ucis călăii camarazii
și le-au vândut carnea la cântar.”
Sensul versurilor
Piesa descrie un sacrificiu tragic, unde copilul se oferă pe sine pentru a salva mielușeii. Evidențiază pierderea inocenței și durerea profundă cauzată de moarte și trădare.