Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare…
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin și pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristețea și setea fără alinare.
… Știi tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din țărnă sfântă, din țărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din țărna unui trup de fată frumos și cald ca trupul tău…
… Ca mâine-om putrezi-n morminte uitați, nepomeniți de nime…
Ca mâine vor veni olarii să fure lut din țintirime;
Și trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri…
Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îți sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâine, în zadar vei bate la porți de suflete pustii…
Iubește-mă acum, căci anii pe năzuinți ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieții noastre se duc ca undele pe râuri;
Și trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri…
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre efemeritatea vieții și importanța de a trăi clipa prezentă. Îndeamnă la iubire și bucurie, conștientizând că timpul trece și frumusețea se va transforma în țărână, iar trupurile vor deveni simple ulcioare folosite de alții.