S-a înserat pământul! Te-aștept, iubita mea,
Să-ți lumineze ochii și azi întâia stea!
Ca pe-un drapel în flăcări închipuirea-mi du-mi,
Căci s-or ivi în spații curând potop de lumi!
Ca iarba-n legănare ți-aud ușorul mers!
Noi vom pleca alături. Spre care univers?
Cât vom străbate drumul cel fabulos de sori,
Ne vom trăi viața de mii și mii de ori!
Cât vom ședea o clipă pe-un continent de sus,
Aceste generații de mult vor fi apus!
Mai lin ca frunza sună al cosmosului zvon!
Eu stau pe munte singur ca Deucalion,
Și-aștept să vii, frumoaso, cu mersul mlădios,
Mai gingașă ca iarba și grâul mătăsos.
Ca pe-un drapel în flăcări închipuirea-mi du-mi,
Căci s-au ivit în spații, de mult, potop de lumi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și eternă, plasată într-un context cosmic. Naratorul așteaptă persoana iubită, anticipând o călătorie fabuloasă prin univers, unde vor trăi nenumărate vieți împreună, depășind limitele timpului și ale generațiilor.