Repertoriul
memoriei e uzat: o valiză de piele
care a purtat etichetele atâtor hoteluri.
Acum mai rămâne lipită vreo fâșie
pe care nu îndrăznesc s-o desprind. Vor avea
grijă hamalii,
portarii de noapte, taximetriștii.
Repertoriul memoriei tale
mi l-ai dat tu însăți înainte să pleci.
Erau multe nume de țări, datele
șederilor și la sfârșit o pagină albă,
dar cu rânduri de puncta… parcă spre a sugera,
dacă ar fi fost posibil, „continua”.
Repertoriul
memoriei noastre nu poate fi închipuit
tăiat în două de o lamă. E o foaie singură cu urme
de timbre, de ștersături și câteva pete de sânge.
Nu era un pașaport și nici măcar un certificat
de serviciu corect.
A servi, chiar și s-o speri, ar fi încă viața.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema memoriei uzate și a trecutului împărtășit, simbolizat printr-un "repertoriu" al amintirilor. Vorbește despre pierdere, despre încercarea de a păstra fragmentele unui trecut comun și despre impactul despărțirii asupra amintirilor.