Nu știu unde se află prințul Sărbătorii,
Cel ce mână lumea și celelalte sfere.
Nu știu de-i sărbătoare sau măcelărie
ceea ce zăresc dacă vin la fereastră.
Dacă e adevărat că puricele trăiește în dimensiunile sale
(la fel orice alt animal) care nu sunt ale noastre,
Dacă e adevărat că și calul vede omul mai mare
de aproape două ori, atunci nu există ochi omenesc să ajungă.
Poate că un veșnic întuneric a obosit, a țâșnit din el
vreo scânteie. Sau o lumină eterică
s-a maculat găsindu-se pe sine insuportabilă.
Sau poate prințul nu-și știe făpturile
sau poate să se laude cu ele numai în doze homeopatice.
Dar e sigur că într-o zi pe fotoliul său
vor atârna alte fese. E deja timpul.
Sensul versurilor
Piesa explorează incertitudinea și deziluzia față de o figură de conducere, prințul Sărbătorii. Versurile sugerează o lume în care percepția este relativă și adevărul este greu de atins, anticipând o schimbare inevitabilă a puterii.