Nu știu de ce amintirea mea te leagă
de lacul Annecy
pe care l-am vizitat cu câțiva ani înainte de
moartea ta.
Dar atunci nu mi-am amintit, eram tânăr
și mă credeam stăpân pe soartă.
Cum de poate ieși la iveală o aducere-aminte
atât de ancorată în nisipuri, nu știu; tu însăți
m-ai îngropat cu siguranță și n-ai știut-o.
Acum renaști vie și nu mai ești. Puteam
să te întreb atunci de pensionul tău,
să văd cum ies copilele în rând,
să găsesc un gând de-al tău de când erai
vie, și nu m-am gândit. Acum, când e inutil,
îmi ajunge o fotografie a lacului.
Sensul versurilor
Piesa explorează regretul naratorului față de o persoană decedată, legând amintirea acesteia de o vizită la lacul Annecy. Naratorul își exprimă regretul că nu a profitat de ocaziile de a cunoaște mai bine persoana respectivă când era în viață, iar acum o simplă fotografie a lacului este tot ce îi rămâne.