Esterina, cei douăzeci de ani bat la ușă,
Surcenușiu nor
Ce puțin câte puțin te-nchide-n el.
Îți dai seama dar nu te temi.
Afundată te vom vedea
În fuiorul de fum pe care vântul
Îl sfâșie sau întețește silnic.
Apoi din șiroitul cenușii o să ieși
Mai arămie ca oricând
Chipul tău scrutând intens o aventură
Îndepărtată ce te aseamănă
Arcașei Diana.
Urcă cele douăzeci de toamne,
Te-nvăluie trecute primăveri;
Anume pentru tine răsună
O prevestire în sfere-elizee.
Nici vorbă de ecoul
Unei căni plesnite! ; rogu-mă să ai parte
De-un negrăit concert
De zurgălăi.
Nesiguranța zilei de mâine nu te-nspăimântă.
Grațioasă te-ntinzi
Pe stânca lucioasă de sare
Și la soare îți coci mădularele.
Amintești de șopârla
Neclintită pe stana pustie;
Pe tine te pândește tinerețea,
Pe ea lațul de iarbă-al puștanului.
Apa-i tăria ce te călește,
În ea te regăsești și renaști:
Ne gândim la tine ca la o algă, ca la o piatră,
Ca la o ființă marină
De care sărătura mării nu se-atinge
Tu ai dreptate! Nu-ți mohorî
Cu vane-nchipuiri ziua surâzătoare de azi.
Voioșia ta e deja gajul a ce va să fie
Și dintr-o clătinare de umeri
Pui la pământ cetăți ale neștiutei zile de mâine.
Te scoli de jos și-naintezi pe puntea
Scurtă, deasupra bulboanei în clocot:
Profilul ți se gravează
Pe un fundal de perlă.
Șovăi la capătul scândurii ce dârdâie,
Apoi râzi, și ca smulsă de-un vânt
Te-azvârli în brațele
Divinei prietene ce te prinde.
Ne uităm după tine, noi din stirpea
Celor ce rămân pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa celebrează tinerețea și transformarea, folosind imagini din natură pentru a descrie o tânără femeie la vârsta de 20 de ani. Ea este văzută ca o ființă puternică și independentă, care nu se teme de viitor și se bucură de prezent.