În timp ce mă gândesc la tine se desprind
cu iuțeală foile din calendar. Urâtă
e azi vremea și chiar și mai ciumate
vremurile. Ce era mai bun din tine
a explodat prin fistic, muri, pâraie,
orăcăit de broaște, zboruri scurte
de păsări piciorange necunoscute mie (Cavaleri
ai Italiei, ce să spun!) și eu dormeam
fără de somn printre mucegaiurile cărților
și terfeloagelor.
Din mine a explodat și ce era mai rău: dorința
de a urca înapoi prin ani, de a învinge
pe Cronos cel iute de picior cu o mie de viclenii.
Se spune că nu cred în nimic, decât în miracole.
Nu știu ce crezi tu, dacă în tine însăți sau
lași ca alții să vadă și să te creeze.
Din acest lucru e mai mult decât omenesc,
este privilegiul
celui ce susține lumea fără s-o cunoască.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și reflecție asupra trecutului. Naratorul meditează asupra timpului care trece și asupra dorinței de a schimba evenimente din trecut, punând sub semnul întrebării credința și percepția de sine.