Lui Liviu și Alexandra.
Doamne, ia-mi puterea
Și credința.
Lasă-mă să mor ca un păgân.
Ia-mi și ziua
Ce urmează nopții
Și speranța că
Te voi vedea.
Șterge-mi urma
Ce-am lăsat-o-n urmă
Și le dă, te rog, o, Doamne,
Lor,
Celor ce cu bună știință
Trup din trupul meu
I-am zămislit.
Doamne, dă-mi iubirea
Ce i-ai dat-o
Bunului și răbdătorului
Tău Iov.
Sensul versurilor
O rugă disperată către divinitate, în care naratorul cere să i se ia totul, inclusiv credința și speranța, pentru a oferi binecuvântări și iubire celor dragi, Liviu și Alexandra. Este un act de sacrificiu suprem, prin care se renunță la sine pentru binele copiilor.