Stăpâne,
Nimic din ceea ce e omenesc
Nu-mi este străin.
Sunt legată
De toate păcatele
Cu mii de lanțuri.
Ajută-mă, dacă-ți îngăduie trufia, Să cred și
Să nu mă tem
De mânia ta.
Lasă-mi
Gustul dulce-amar al mărului
Lasă-mă
Să-i privesc sămânța-ntre sâni
Să-mi fie noapte
Și să-mi fie zi
Să-mi aleg ceasul confruntării
Cu mine însămi
În ziua din urmă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu păcatele și o căutare a mântuirii. Vorbitorul cere ajutor, dar și acceptă dualitatea vieții și se pregătește pentru confruntarea finală cu sine însuși.