Strofa 1
Stau la lumina lunii c-un vin dulce ce mă sparge
Parfumu’ de golan care tot mai rău m-atrage
Noaptea ce se lasă pe foi imaculate
Cuvinte extrase din gânduri întunecate
Totu-i lapte și miere, nu spune nimeni nu
Doar că-i doar pe jumătate, că mierea erai tu
O stare melancolică ce-și face apariția
Aș lua tot de la cap da’ nu-mi permite conștiința
Și dau cât pot de tare, d-aia cad mereu pe gânduri
Poate rămân fără foi dar niciodată fără rânduri
Am idei nelimitate ca minute-n cosmote
Dacă-ți servesc câteva nu mă mai întreba de ce
Și stau până târziu, ora 6 încă scriu
Și visez cu drag la ce-aș fi putut să fiu
Poate dacă eram altu’, mă plăceau ai tăi
Era totu’ așa cum trebuie, fără vânătăi. (DAI!)
Strofa 2
O nouă zi, aceeași stare, fără pic de speranțe
Pe piept aceleași urme, urme de gloanțe
Pianu’ care plânge ca ploaia torențială
Aceleași kicks-uri, mă. Am dat-o mereu în bară
Ca într-o eră glaciară, totul e așa de rece
Am plecat de atâtea ori dar ceva pare să mă lege
Atâtea amintiri, atâtea gânduri, sentimente
Atâtea fapte și atâtea argumente
Dau dintr-o groapă-n alta, fiecare-i mai adâncă
Și mă doare, le resimt, că n-am inimă de stâncă
În orice stare aș fi, aud pixu’ cum mă cheamă
Să-ți zic că-mi pare rău, ți-o-n față, dragă doamnă
Pot să las trecutu-n spate dacă te-am pe tine-n față
Viața nu-i așa ușoară în lumea asta de gheață
Mi-aș da ani lumină să-i vorbesc doar 5 minute
Și încă o strig în continuare dar observ că nu m-aude.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul față de o persoană pierdută. Naratorul rememorează amintiri și sentimente, simțind durerea absenței și dorința de a schimba trecutul.