Mă culc noaptea-n pături grele,
Mă scol ziua tot sub ele,
Vai de cafelele mele!.
Că am devenit lucid
De zăresc omul prin zid
Și-n ceasul de masă vid.
Și am început s-aud
Fluturii mari cum asud
De spaimă-n aerul crud.
Și-n nară-mi vine-un miros
De suflet întors pe dos
În mujdei și cu mult sos.
În schimb piatra-i fără must,
Roua-i zaț, crinul prea-ngust
Și ce gust are alt gust.
Iar când trec la pipăit
Simt o lamă de cuțit
De-aici pân’la infinit..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și dezgust față de realitate. Lumea este percepută ca fiind absurdă și lipsită de sens, iar eul liric se simte deconectat de tot ce îl înconjoară.