Eli din Timisoara – Hip-Hop de Timișoara 3

Mă bate gându’, mă picură frunzele,
Mă bate un gând care-mi tremură buzele
Încerc să stau calm,
Mă pierd în noapte
Lăsând în spate multe lacrimi și șoapte,
Mă uit în curte la vecinu’
Și văd că o duce bine
Oare de ce o duce bine,
Dacă nu-i mai drept ca mine,
Nu-i mai drept nici atuncea când stă în picioare,
N-are carte da’ vad că are parte, fratioare
N-are carte da’ are ce vrea el că face legea,
E genul ăla, care pe la școală nu prea trecea,
Când petrecea nu se mai oprea o zis și-o noapte
Da’ petrecea pe banii mai facuti cu sapa-n spate
Îs parca masina, eu trebuie să-mi sap gradina
Și vor să mă-ngajeze să le sap piscina
Un profesor are uneori fluturi în frigider
Un senator are un cap de cerb într-un cuier
Dacă înțelegi ce spun,
Înseamnă că am cui,
Trebuie să dăm jos cerbul și să punem capul lui
Punem ochii pe tine ține-te bine
Că venim, avem venin
O să vă dăm să beți, da’ nu puțin
Că cine vine printre voi și nu-i ca voi se duce dracu’ știm
Scăpați de ei ca și de kennedy-n ’63
Greva după greva nu dezbat subiectu’
Da’ le port respectu’
Atunci când își mențin proiectu’
La școală am învățat proverbu’:
„N-ai care n-ai parte”
Dar din păcate vad că nu-i așa în realitate
Mulți au carte și n-au parte
Nu le dau dreptate doar pt simplu fapt că nu cred c-o să trec la mate
Aș vrea să n-am carte da-mi place să citesc
Aș vrea să am parte da vad că ei mă tot opresc
Și nu reușesc, zâmbesc, scriu pt popor
Trăgând în piept verde pisându-mă pe legea lor.
I feel exain over the see
I kill stop train
I wanna be free
You can’t go me
In to the lie
Or you can stay here
I’m going.
Acum mă bucur când vad batranii-n centru citind ziare
Pe banci golind ușor pe rând multe pahare
V-au dat mat, ei și acum se joaca dar cu piese
Aveti grija ce mutare faceti ca oricum le iese
Poporu’ nostru tre să aibe grijă
Să nu mai fure ca prostu’
Că timișoara sta la panda
De prin rep, din studiou’
Primind mesje de la oamenii de la getto-u
Revolutionarii si-armata din timisara
Au stat fata-n fata ca opera si catedrala
Au ascultat simfonia gloantelor din fier
Au aparati doar de mila Dumnezeului din cer
N-ai voie să faci ce vrei tu
Chiar dacă ești acolo
N-am fost acolo da’ stii că nu vorbesc ca ciolo
Nu intrați pe geam da tot ne furati din case
Și furați la fel de mult ca adrian nastase
Aș vrea să merg pe insula lor să le pis nisipu’
Aș vrea să urc la volan și să le stric jeep
Mă rog la Dumnezeu ca-n timp ce semnează actu’
Să vina un vas mare și să le scufunde iahtu’
Avem texte dure ca un cap in gura ce crapa buze
Avem si tupeu’ să nu ne cerm scuze
Că nu facem diferenta între voi și gunoaie
Conduceți voi turme da’ eu nu ma consider oaie
Scriu poezii pe care vii le bag prin boxe-n case
Dupa ce le trecem timp pe la studio 66
Vrei să faci spume ca un pittbull de-aici bishon maltez
Înțelegi ce vreau să-ți zic că deasta nu contez
Degeaba încep să fumez dacă ție nu-ți place
Faci doar pentru ca așa a spus ăla că așa se face
Repul e rep, nu înseamnă eminem sau snuppy
E mai complicat decât șahul sau cucburubi.
I feel exain over the see
I kill stop train
I wanna be free
You can’t go me
In to the lie
Or you can stay here.
I’m going.

Sensul versurilor

Piesa exprimă frustrarea față de inegalitățile sociale și corupția din România. Artistul critică sistemul și își exprimă dorința de schimbare, solidarizându-se cu oamenii simpli și denunțând abuzurile puterii.

Lasă un comentariu