În libertatea mării constrângerea e malul.
Deplinul întuneric lumina o conține.
Pe țărmul neclintirii neliniștea e valul
Și din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.
Nimic îți pare totul când cauți nemurirea.
În muta disperare tăcerea e cuvântul.
Nefericirea însăși cuprinde fericirea
Când, plin de umilință, tu părăsești pământul.
Iluzia, supusă, ascunde adevărul
Doar pentru a-l cunoaște în clipa despărțirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
Și care este veșnic în clipa regăsirii.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții și a morții, sugerând că adevărata înțelegere vine în momentul despărțirii. Cautarea nemuririi este o iluzie, iar fericirea și nefericirea sunt interconectate. Regăsirea de sine are loc prin acceptarea trecătorului și eternului.