Aş locui în ochii tăi, o vreme,
să văd cum munţii încă nasc izvoare;
când o sărută-n taină căprioare,
să simt cum iarba-‛nfiorată geme.
În pumnul tău aş locui, o vreme,
de tine să mă simt la sân purtată
precum o mierlă care-a fost vânată
și stă rănită printre crizanteme.
Aş locui în părul tău, o vreme,
s-ascult cum vântul şuieră prin crânguri;
tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri,
să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.
Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
să-mi poţi reda odihna unui drum,
iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
să îi aduni cu sârg în ninse gheme.
În gândul tău aş locui, o vreme,
să desluşesc ce griji şi dor te-apasă
şi ca pe-un talisman, ce-l porţi şi-acasă,
în suflet te-aş păstra o-ntreagă vreme.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a fi aproape de persoana iubită, de a se contopi cu esența ei și de a-i oferi alinare. Este o declarație de dragoste tăcută, plină de melancolie și intimitate, folosind metafore din natură.