Din munți să-aud cum pap Goga își cântă cu fluiera.
Din frunză s-vede că va să vină îmșeata primăvara!
Ma frânza-spun că va să vină îmșeata primăvara.
Cântă, pap Goga, și nu mutrea, dă-i-nainte cu fluiera!
Refren: Ma ți s-adar, că ochii a tăi nu caută primăvara,
ici că vrei s-audzi pe-a meu pap cum cântă cu fluiera!
Arăți hîi, d-anda te știu, nu audzi nici că greșești,
Multu-i greu, și nica mai rău, primăvara s-nu hărsești.
Ma frânza-spun că va să vină îmșeata primăvara.
Cântă, pap Goga, și nu mutrea, dă-i-nainte cu fluiera!
Refren: Ma ți s-adar, că ochii a tăi nu caută primăvara,
ici că vrei s-audzi pe-a meu pap cum cântă cu fluiera! (X2)
Tu minți ma să te-alegu ași,
Că dor di vară feata,
Fugi cu-a tău is, și du-te-n păduri,
Niurisma ta să m-ambeata
Ma frânza-spun că va să vină îmșeata primăvara.
Cântă, pap Goga, și nu mutrea, dă-i-nainte cu fluiera!
Refren: Ma ți s-adar, că ochii a tăi nu caută primăvara,
ici că vrei s-audzi pe-a meu pap cum cântă cu fluiera! (X2)
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o melancolie legată de trecerea timpului și de pierderea inocenței. Naratorul observă natura și pe pap Goga cântând, dar simte o tristețe pentru că alții nu mai văd frumusețea primăverii sau nu mai aud muzica simplă a vieții.