Viorica, fata mamei,
Cea cuminte și curată,
Și-a făcut, mâncând cireșe,
Pe furiș, pe șorț, o pată….
Și-acum stă-ntr-un colț și plânge:
„Doctorul e vinovat
Și c-o să mă certe mama,
Și că șorțul l-am pătat!”.
Mama intră-ncet pe ușă;
Ea tresare și-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge-ntruna suspinând.
– De ce plângi, fetița mamei?
– Plâng că doctorul ți-a spus
Să nu-mi dai de loc cireșe,
Și tu în dulap le-ai pus….
– Și tu plângi din lăcomie?
Ce rușine! …
– Să mă ierți! …
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de șorț nu mă mai cerți?.
– Care șorț? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.
Sensul versurilor
O fetiță face o boacănă mâncând cireșe pe ascuns și pătează șorțul. Inițial, se teme de reacția mamei, dar recunoaște greșeala și este iertată, învățând o lecție despre lăcomie și importanța sincerității.