Tu, ce-ai venit zâmbind cum numai
Trimișii primăverii vin,
Tu, ce-ai venit zâmbind prin plânsul înnegurat ce-l cerne bruma,
Și te-ai oprit să bați în poarta
Paraginii itelor grădini,
Purtând în mâini panerul plin
Cu-atâtea fagide răsaduri de rare flori.
Aduse-n dar,
Să cheme harul vieții iar
În somnul sterpelor razoare,
Oprește-te în prag, și-agată-l de ruginite zăvoare
A porților înnegurate, în care vii să bați zâmbind,
Oprește-te în prag și-agată-l, panerul
încărcat de floare,
Pe care mâinile-ți străine
De toamnă cui le-aduci în dar,
Mi le întind fără să-ntrebe
De nu mi-i poate prea târzie,
În noaptea care stă să vie,
Lumina scumpului tău dar
Căci în paragina gradinei pe care iarna,
Prea de vreme,
Și-a-ntins solia ei de brumă
Peste razoare și poteci,
E mult de când o primăvară
N-a prins o floare-n lilieci, –
Nici vara-n trandafiri, –
Nici toamna în gălăgioasele crizanteme,
N-a-nmugurit îmbobocirea petalelor ce știu să dea
Atât duios surâs în jalea despodobitelor razoare
În care floare după floare
Și-au plâns ori și-au cântat pe rând
Și visul razelor de lună,
Și visul razelor de soare,
Și vraja picului de rouă,
Și tanga umbrelor de nori,
Și spaima vântului de toamnă,
Și tot ce bucură sau doare
În viața fiecărei flori.
Tu, ce-ai venit, zâmbind cum numai
Trimișii primăverii vin,
Să bați în poarta după care
Paragina-și așteaptă-acuma,
Sub giulgiul negurii și-al brumii,
Izbava nopții fără zori,.
Păstrează-ți fragedele flori
Păstrează-ți florile și du-le
Către grădini în care încă
Vor ști să-nvie dor de viață
Chiar brazdelor în care-au plâns
Și-au sângerat tulpini mușcate de vitregi-șerpi
Aici e stins și nu-i răsad să-l mai ațâțe,
Din neființa lui adâncă,
Uitatul dor al re-nvierii
În huma brazdelor pustii
Tu, ce-ai venit răzbind prin neguri
Ca primăvara,
Tu, ce vii
Nestiutor de ce-ngropat-am sub bruma sterpelor razoare, –
Nu-l trece peste pragul porții panerul încărcat de flori, –
Căci sub paragina gradinii
Spre care-ntinzi curatu-ți dar
Sunt îngropate flori pe care le-au pângărit
Șerpii minciunei
Tu, ce-ai venit zâmbind prin bruma
Ce-ai înfruntat-o în zadar,
Ferește-ți florile și-ntinde-mi
Doar caldul bun rămas al bunei,
Curatei mâini neștiutoare de tot ce poate
Mâna mea
Îți va fi dat
Nevrând s-atingă măcar
Ce-ar fi putut să-ți ia
Sensul versurilor
Piesa exprimă refuzul unei noi începuturi sau a unei oferte de ajutor, din cauza cicatricilor trecutului și a pierderii speranței. Vorbitorul își descrie starea de paragină și imposibilitatea de a mai primi bucurie sau viață nouă.