Rândunea ușoară-n zbor,
Crainic primăverilor,
Săgetând văzduhul treci –
Unde-ai fost și unde pleci?
De n-ai cuib și-ți cauți loc,
Purtătoare-o de noroc,
Ia-ți tovarăș la zburat
Gândul meu înlăcrimat.
Și te du cu el mereu
Până-ți da de satul meu,
Până-ți da de cel bordei
Unde plâng părinții mei.
Colo-n coperișul lor
Să-ți faci leagăn puilor,
Și să spui bătrânilor
Că pustiul meu de trai
E ca mugurul ce-l tai
De pe creangă, ne-nfrunzit –
Fără timp m-am veștejit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de casă și de părinți, sentimentul de depărtare și tristețe fiind accentuate de metafora rândunelei căreia i se cere să ducă gândul înlăcrimat către cei dragi. Pustietatea sufletească este comparată cu un mugur tăiat, simbolizând o viață veștejită prematur.