Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streșini
Și prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăți motanul:
– Ce noroc! … Păcat să-l scap! …
Iute sus! … Dar, poc, o piatră
Îl lovește drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau și vai de capul meu.
Petrișor îl ia în brațe:
– Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, și rău îmi pare,
Dar de bieții puișori
Ție cum nu ți-a fost milă,
Când sărisesi să-i omori?
Sensul versurilor
Un motan încearcă să atace un cuib de rândunică, dar este lovit cu o piatră. Copilul care l-a lovit își cere iertare, dar îl mustră pe motan pentru lipsa de milă față de pui.