Grăuntele va fi bărbatul, iar amfora, femeia,
iar ziua ei vor fi ca două chipuri,
precum e brațul stâng și drept,
dar noaptea deveni-vor balaur legendar
cu două capete,
jumate pasăre, cealaltă șarpe:
bărbatul și jumatea lui șezând pe spate.
El va fi arcul tensionat al mării,
întunecatul brâu din câmpuri cu grânețe,
iar ea împrăștiatul păr,
jur-împrejurul moale, fără formă;
Și el va fi precum vântul pe creste,
întotdeauna treaz,
iar ea veșmântul nopții;
asemeni unui hotărât pescar va fi bărbatul,
iar ea, ca cetaceul și ca noaptea;
Precum un marinar sub velă ei fi-vor împreună,
îmbrățișați în mijloc de ocean:
el gol și rătăcit, ea plină
ca o podgorie și-o casă,
el plin de sare, de gust și răsuflare,
ea plină de făină, izvorâtoarea lumii.
Căci el, bărbatul, veni-va cu vestirea,
iar ea, femeia, cu al țărânei fiu,
el va veni cu-al focului cuțit
și ea cu apa vie;
ruptura e bărbatul, avansul, începutul,
femeia-i țesătoarea de fibre, de-armonie
și-n pânza arzătoare ea lucrează,
se parfumează-n tăcerile din fructe,
și-n marea ei seninătate totul reînvie.
Se naște-n ea bărbatul, în țesătura ei:
în fragedă pruncie-i mai mic ca sora sa
și crește din mamă către mamă
până la marea ce-l va maturiza.
Și-n dimineața cumplită a luminii,
întâia lui descoperire e femeia
iar prin pădurea devastată-a vieții,
femeia-i cea care-l susține,
și-n noaptea ce-i rătăcește pe bărbați de-aiurea,
tot ea-i îndrumă să vină către casă.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea și complementaritatea dintre bărbat și femeie, folosind metafore din natură. Bărbatul este asociat cu acțiunea și inițiativa, în timp ce femeia este văzută ca sursa vieții și a armoniei.