Efrain Barquero – Grăuntele Va Fi Bărbatul

Grăuntele va fi bărbatul, iar amfora, femeia,
iar ziua ei vor fi ca două chipuri,
precum e brațul stâng și drept,
dar noaptea deveni-vor balaur legendar
cu două capete,
jumate pasăre, cealaltă șarpe:
bărbatul și jumatea lui șezând pe spate.
El va fi arcul tensionat al mării,
întunecatul brâu din câmpuri cu grânețe,
iar ea împrăștiatul păr,
jur-împrejurul moale, fără formă;
Și el va fi precum vântul pe creste,
întotdeauna treaz,
iar ea veșmântul nopții;
asemeni unui hotărât pescar va fi bărbatul,
iar ea, ca cetaceul și ca noaptea;
Precum un marinar sub velă ei fi-vor împreună,
îmbrățișați în mijloc de ocean:
el gol și rătăcit, ea plină
ca o podgorie și-o casă,
el plin de sare, de gust și răsuflare,
ea plină de făină, izvorâtoarea lumii.
Căci el, bărbatul, veni-va cu vestirea,
iar ea, femeia, cu al țărânei fiu,
el va veni cu-al focului cuțit
și ea cu apa vie;
ruptura e bărbatul, avansul, începutul,
femeia-i țesătoarea de fibre, de-armonie
și-n pânza arzătoare ea lucrează,
se parfumează-n tăcerile din fructe,
și-n marea ei seninătate totul reînvie.
Se naște-n ea bărbatul, în țesătura ei:
în fragedă pruncie-i mai mic ca sora sa
și crește din mamă către mamă
până la marea ce-l va maturiza.
Și-n dimineața cumplită a luminii,
întâia lui descoperire e femeia
iar prin pădurea devastată-a vieții,
femeia-i cea care-l susține,
și-n noaptea ce-i rătăcește pe bărbați de-aiurea,
tot ea-i îndrumă să vină către casă.